miercuri, 28 august 2013

De ce mai sufar


Si uite cum intr-o seara cand ma gandeam ca as vrea sa stiu cum sa fac sa reiau obiceiul de scrie pe blog inspiratia a venit singura :)

De data asta nu vom fi cripitici.

Cum in fiecare seara consum, printre altele, si internet romanesc pe paine, si dupa ce am citit unul dintre obisnuitele bloguri, am ramas cu gandul ca mi-ar placea si mie sa imi adun toate identitatile virtuale la un loc, un fel de pocket digital me, sa se vada pe unde activez.
Si de activat, cu putin curaj, am inceput sa o fac prin diverse locuri pe care inainte nu le-as fi luat in seama. Si anume:
- am fost nevoita sa imi fac cont de twitter, si teribilista de mine spunea altceva pe vremuri, cititi aici textul cu ce am gandit pe atunci. Nu pare sa ma atraga pentru moment, da putin am strambat din nas cand a trebuit sa il fac. Asa sunt eu, cu 4 ani intarziere numa'
-mi-am facut cont de Instagram, de Tumblr - folderele cu poze colectionate spuneau despre mine ca imi place sa ma exprim vizual (acum jumatate de an nu as fi renuntat la mura mea neagra pentru nimic in lume, nici macar pentru instagram - the land of hipsterish pitipongeala)
- am tot felul de conturi dubioase pe care inca nu le folosesc: slideshare, linkedin

Deci  da, sufar ca nu ma am toata la un loc, aliniata frumos ca pentru ochii unui evaluator. Sufar ca fiecare mediu e diferit si ma lasa sa ma exprim in mod diferit, si mi-e ca nu reusesc sa mentin o coerenta. In cuvinte nu reusesc, macar in imagine sa o fi facut. Dar in acelasi timp realizez ca nu vreau sa am o identitate liniara, sa ma cuibaresc in cateva etichete si atat. Better to struggle with so called insanity.


Azi am aflat cum se numeste un alt sindrom de care par sa sufar: FOMO este termenul.
Si cred ca il voi trata in curand cu un digital detox, ca devine coplesitor. Mai multi termeni ubercool si locul de unde am aflat eu: aici. Sufeream si inainte, si este o idee cu care traiesc in mod constant: "cu cat invat si aflu mai multe, sau citesc mai mult, realizez cat de putine stiu si ca nu voi ajunge vreodata sa acopar tot ce ar mi-as dori". Sick and disturbing I say.


Sufar de dor de mare. Anul in curs, care ar fi trebuit sa fie norocos (are 13 la urma u know?) ar fi trebuit sa-mi poarte pasii catre valuri si soare, mult soare. Ca pentru o soparla. In schimb, eu singura nu mi-am purtat pasii decat vreo 3 zile si numai pana la Marea Neagra. Nu sunt rasista dar mi-ar fi placut tare sa imi implinesc anul cu o culoare mai aproape de suflet.

Asa:


Sufar de personalitati multiple, sau asa ar trebui in my line of work. Adica dupa ce ca trebuie sa indeplinesc mai multe roluri (si nu, nu iese cu role-playing) pentru aceeasi turma, mai trebuie sa fiu si alta persoana, alta voce pentru diverse turme. That makes me crazy? Cioban schizoid? Nu, ma innebuneste ...pentru ca nu pot si nu accept sa ma dezic de personalitatea mea si uneori se cere.

Sufar ca vine toamna, teoretic blogul meu ar trebui sa inceapa sa aiba texte noi, ca doar scriu cand melancolia-mi revine.

Publish.

duminică, 4 august 2013

Din trecut

Te-am scris de ceva vreme, iti dau drumul acum :) 


Am un orgoliu ca la carte, mare si prostesc. Sunt in stare sa raman singura toata viata, daca asta presupune sa nu-mi trec peste mandrie. Este clar, ma caracterizeaza una dintre cele mai evidente dovezi de prostie de care dau dovada oamenii in existenta lor.

Si uite-ma cat sunt de constienta. Nu ma mira insa, penru ca toata viata am fost constienta de limitele mele si la fel de inerta ca o fiinta fara vlaga.

Sufletul ce licare in mine ramane paralizat deseori in fata trenurilor in care trebuia sa urc pentru a fi fericita.

Oh da, in rest traiesc inocent si uneori prosteste asa cum o fac si ceilalti si ma imbat cu apa rece cum ca's pura, corecta si dreapta si asta cumva ar trebui sa conteze cand fac calculul total.

Asta e biciul periodic aplicat care ar trebui sa aiba rolul de a ma mobiliza. Prostii, alte prostii. Singurele motivatii care ma misca, si care ma fac sa simt ca asa trebuie sa fie, sunt povestile in care actionez pentru a indrepta lucrurile. Da, maica traumele din copilarie m-au facut sa cred ca eu am rolul de a interveni ..making things right. Psihologia de balta ar avea cateva explicatii si cauze. Nu vreau sa le aud, vreau sa se intample. Copilul meu asteapta neincetat, chiar si cand am gura mare si orgoliul cat casa.





luni, 8 aprilie 2013

Am plecat sa am de unde sa ma intorc

Am ramas putin blocata in 2012, am uitat sa trec zilele si sa traiesc anotimpurile.
Ies, ma plimb, miros aerul dar vin acasa si ma uit la aceleasi poze, ascult melodii cheesy si nu ma gandesc la nimic, nici daca ce ar fi, nici daca va fi, nici macar ce nu a fost. Pur si simplu, am ramas nitel in trecut, ala de nu a avut loc.

Gust mereu cu aceeasi placere trecutul, si ala ce a avut loc si ala din scenariile mele.



sâmbătă, 2 martie 2013

Dincolo de cuvinte

de ce trebuie sa ies din lumea mea?

e atat de greu sa construiesti relatii, sa dai sens tuturor bucatelelor de viata ce ti se desfasoara ori pe repede inainte ori intr-o amorteala atat de....statica. si sa astepti sensul ala de care se povesteste ala prin batrani ca vine de la o anumita varsta, sau cum frumos ne invata filmele, cartile si viata: dupa mult prea multe pierderi.

 a merge fara directie si a trai fara sens poate fi atat de proaspat uneori, atunci cand nimic nu e in plan si totul se intampla, insa devine atat de demotivant si iti indreapta energia pe cai atat de gresite de cele mai multe ori. Poate de asta, la baza dorintei mele de a citi oameni, sta nevoia de a afla cum o fac ei, cum dau sens si cum se impaca cu propriile ganduri.

 stop fighting against yourself ar fi o metoda I'd say, sau nu mai pluti in deriva. Si iar vine, ca o placa stricata, intrebarea: de ce, pentru ce? for what is worth?


 speaking a dead language.

sâmbătă, 9 februarie 2013

Pret de-o melodie

Nevoia mea de a cataloga, de a asocia si de a compara se poate vedea cel bine in starile ce-si gasesc pereche cate-o melodie. Le asortez mai tot timpul, un sentiment, un gand cu un refren, o furie c-un vers si tot asa.

M-am trezit dintr-o vara fierbinte, o toamna plapanda si o iarna tacuta. In mod normal m-as gandi ca le-am pierdut, dar o sa ii dau cuvantul Adultului si le voi insemna ca experienta de viata si lectii, ce se vor a fi chiar lectii de viata. Cred ca ne-am obisnuit ca asa ma exprim eu, greoi, alambicat si cu virgulele aiurea.

Anul ce a trecut a reusit sa ma rascoleasca frumos si enervant de dureros. Am permis sa imi fie preluat controlul si am fost de prea multe ori in papucii lui "eu nu fac asta, eu nu stiu asta, eu nu pot asta", papuci care s-au dovedit a fi doar o iluzie, pentru ca "eu fac asta [gresesc], eu stiu [mi-e greu sa recunosc, sunt pe alocuri lasa], si eu pot[dar nu vreau]" Si cu toate acestea nu-mi reprosez decat ca nu am luptat, si nu am stiut sa tin de ce am, ma simt de parca la fiecare pala e vant am abandonat cate-o corabie. Si daca inainte eram sigura ca a-ti lua jucariile si a pleca e cea mai sigura cale de a nu fi ranit, acum stiu ca atunci cand esti mic si naiv nu stii nimic. Nu stii sa construiesti, nu stii sa treci peste limitele tale, peste sinele tau si cel mai grav, peste lasitate. Pentru ca la un moment dat apar cateva ganduri calauzitoare, iar eu in loc sa le urmez si sa risc, am stat sa ma gandesc la ce e corect si ce nu. Multa vreme mi-am zis, in mod ironic, ca n-o sa mor singura, ci voi muri cu principiile mele de gat. Iar acum realizez ca desi credeam in ele cu toata forta, e posibil sa le fi fundat pe rationamente gresite si ca mandria de a avea principii stabile ar putea fi de fapt o alta limitare.

With each day of freedom i go deeper in my own cage...