Sanity

Incerc sa vad adevarul mai mult decat prin propriile limitari. Sa inteleg si sa accept ca adevarul meu nu este al tuturor. Si asa, ma straduiesc sa vad dincolo de ce cred/credeam eu. Dar oare nu ma lovesc tot de propriile limite? Limita culturii, limita durerilor mele, a tolerantei mele. Oare ochii imi sunt limitati si nu se pot ridica mai sus de toate aceste obstacole? Inima mi-e impietrita astfel incat sa fac pasul de la drasticitatea din teorie la una reala?

Mereu am incercat sa asez frumos problema astfel incat sa vad si unghiul celui care este implicat in ecuatie. Si cand nu am putut am incercat sa aflu, sa intreb in stanga si in dreapta. Nu am imbratisat niciodata din prima alte pareri insa am ascultat cum gandesc alti oameni, si de abia apoi am decis sa raman la adevarul meu.

Vreau sa tin cont de orice cred eu ca merita a fi luat in calcul in privinta felului meu de a ma construi, sau a trai. Nu m-am gandit niciodata cum ar fi daca as actiona altfel. Vina, scarba fata de mine ca am fost la fel ca cei pe care ii blamez? Fiind vorba de mine m-as blama mai mult? Nu cred ca as ajunge in asemenea extremitati nici macar eu, insa chiar nu as vrea sa stiu what if.

Plapand, catinel imi mai aduc aminte de mine si de cum trebuie sa invat sa gandesc sanatos, adica si pentru mine. Iar anul acesta am reusit sa dau jos sacul pe care il caram de mai mult de 20 de ani, am facut-o pentru mine si pentru ca am reusit sa ma aproprii de cineva a.i. sa ii arat traistuta cu nespuse. Pentru mine nu este o mare realizare insa pentru psihicul meu este posibil sa fie un prim pas catre mai bine. Mai ramane sa incerc sa accept, in cativa ani, ca trebuie din cand in cand si bine.

[I'm so tired being here but I'll learn to live]