sâmbătă, 31 decembrie 2011

Enseñame a soñar


Nu stiu daca ce scriu reprezinta gandurile mele bine trasate dupa care ma ghidez in realitate.

E posibil ca randurile de pe acest blog sa sa fie uneori compuse doar de dragul artei, si de cele mai multe ori sa fie sentimente ce se insinueaza prin cuvinte iar eu sa ma straduiesc sa le deschid portita si apoi sa le astern frumos. Si coerent.

Nu am scris de fiecare data cand am ars dar am certitudinea ca spatiul virtual este singurul care-mi poate gazdui cel mai bine dilemele, angoasele. Desi pe el ajung doar rezumatele. Desi uneori apar comentarii ale unor oameni care nu ma cunosc. Dar macar atunci nu ma simt jignita.

Oh well sunt inca in pijamale in asteptarea noului an. Il astept sa vina si sa vada ca am invatat si inca invat sa razbat.

Sa vina 2012 deci, ca-l astept asa cum am fost intotdeauna.
Cu aceleasi frici, aceleasi crezuri si cu speranta unor noi trairi.

duminică, 18 decembrie 2011

fantasme


Cand imaginatia te stie la 2 secunde distanta de fantezia refuzata doar din motive de ratiune simti ca nu mai ai aer, timp, vointa. Totul se va intampla asa cum trebuie sa fie. Simti practic ca esti in inaltul fiintei tale si totusi pamantul sta sa iti fuga de sub picioare.

Cand acel dat sa fie este cel care nu iti implineste mult dorita fantezie iti vine sa urli, de neputinta nu de regret. De neintamplare, din cauza ca nu a fost sa fie.

Chiar daca ratiunea are grija sa pastreze totul curat, imaginatia are grija sa te faca sa suferi pentru ceva ce nu s-a intamplat. Ca daca ar fi fost sa fie nu aveai cum sa te impotrivesti.

Secundele in care stii ca esti atat de aproape sunt atat de intense incat te fac sa tremuri. Sa nu stii daca-ti mai esti stapana.




But as always I'm already gone.

duminică, 11 decembrie 2011

Se apaguo?


Am imbatranit. Sau poate doar am renuntat sa mai cred.
Nu ma mai vad in stare de gesturi nebune, idei jucause si uneori putin mai mult de atat.

M-am oprit si stau incatusata in propria-mi rutina ce imi asigura siguranta de care am tot tinut cu dintii de-a lungul timpului petrecut ca semi adult.

Da, au fost momente in care mi-am simtit inima-n gat, nu am stiut ce si cum, incotro s-o apuc dar pana la urma mereu imi urmam "daca asa simt inseamna ca asa trebuie sa fie".

Zilele in care ma identificam cu diverse personaje din filme si plangeam, traindu-le povestea, par atat indepartate incat ma face sa ma intreb daca o trebui sa fiu mai atenta la filmul meu? Oare nu se intampla asa pentru ca e un film plictisitor? sau doar ca nu mai gandesc cu teribilismul ce ma impingea la acele gesturi marete de-mi dadeau cele mai intense emotii?

Nu stiu daca ce simt acum se califica drept lipsa poftei de viata sau doar usoara maturizare insa stiu sigur ca mi-este dor sa imi treiere prin cap cele mai nebune ganduri. Si apoi in comportament sa apara cele mai (ne)bune gesturi.

La un moment dat toata nebunia trebuie sa duca undeva nu?

marți, 6 decembrie 2011

Mi-as dori sa pot urî.

marți, 29 noiembrie 2011

Sanity

Incerc sa vad adevarul mai mult decat prin propriile limitari. Sa inteleg si sa accept ca adevarul meu nu este al tuturor. Si asa, ma straduiesc sa vad dincolo de ce cred/credeam eu. Dar oare nu ma lovesc tot de propriile limite? Limita culturii, limita durerilor mele, a tolerantei mele. Oare ochii imi sunt limitati si nu se pot ridica mai sus de toate aceste obstacole? Inima mi-e impietrita astfel incat sa fac pasul de la drasticitatea din teorie la una reala?

Mereu am incercat sa asez frumos problema astfel incat sa vad si unghiul celui care este implicat in ecuatie. Si cand nu am putut am incercat sa aflu, sa intreb in stanga si in dreapta. Nu am imbratisat niciodata din prima alte pareri insa am ascultat cum gandesc alti oameni, si de abia apoi am decis sa raman la adevarul meu.

Vreau sa tin cont de orice cred eu ca merita a fi luat in calcul in privinta felului meu de a ma construi, sau a trai. Nu m-am gandit niciodata cum ar fi daca as actiona altfel. Vina, scarba fata de mine ca am fost la fel ca cei pe care ii blamez? Fiind vorba de mine m-as blama mai mult? Nu cred ca as ajunge in asemenea extremitati nici macar eu, insa chiar nu as vrea sa stiu what if.


Plapand, catinel imi mai aduc aminte de mine si de cum trebuie sa invat sa gandesc sanatos, adica si pentru mine. Iar anul acesta am reusit sa dau jos sacul pe care il caram de mai mult de 20 de ani, am facut-o pentru mine si pentru ca am reusit sa ma aproprii de cineva a.i. sa ii arat traistuta cu nespuse. Pentru mine nu este o mare realizare insa pentru psihicul meu este posibil sa fie un prim pas catre mai bine. Mai ramane sa incerc sa accept, in cativa ani, ca trebuie din cand in cand si bine.

[I'm so tired being here but I'll learn to live]

duminică, 27 noiembrie 2011

Mitologie

In vechile traditii babiloniene care fac referire la solistitiul de iarna, capricornul era identificat cu o fiinta benefica, ce ii invata pe oameni si le comunica secretele vietii si ale mortii.

joi, 10 noiembrie 2011

Miroase a frig, delicios!


Citeam deunazi (adica ieri dar imi place cuvantul) pe wall-ul unei donsoare o povata de genul "este bine ca fiecare dintre noi sa se opreasca si sa asiste la caderea frunzelor". Gandurile care nu-mi dau mie pace in acesta crancena dimineata de noiembrie sunt:

1. Mesajul era preluat de pe un site de socializare pentru ca ea era ocupata cu contemplatul naturii ori noi nu mai suntem in stare sa ne construim singuri devize si povete prin care sa ne bucuram sufletul si pur si simplu preluam diverse feeduri, de pe diverse site-uri cu articole de/scrise la duzina. Pay per articol sau cu ora??

2. Ar trebui sa fie de bun simt sa constientizam nu numai existenta fosnetului frunzelor in miez de toamna, sau a mirosului unui pat de frunze ci a oricarui lucru mai mare (a se citi maret) decat mine, tine, noi. Sa iti dai seama ca rutina ta si marile tale probleme pot fi uneori mici prin comparatie. Si ca exista atatea minuni ale naturii care se intampla pur si simplu iar tu ca individ poti fi doar spectator si ca indiferent de tragi-comedia pe care tu ti-o numesti viata ele vor continua. De bun simt am zis. Nu zic sa te apuci sa filozofezi (ca mine) pe tema, nici sa le deschizi ochii altora prin niste amarate de preluari pe facebook unde atentia cititorului oricum e minima, ci sa iti dai seama de penibilitatea in care te scalzi si sa incerci intr-o zi frumoasa cu Soare sa dai doi bani si pe 'al mai fraier de langa tine. Sau sa folosesti cea mai simpla metoda de comunicare: Respectul.

Ieri am imprumutat de la cineva o carte, azi o duc inapoi pentru ca mi-am dat seama ca am citit-o deja. Ori nu a fost atat de importanta pentru mine incat sa imi dau seama instantaneu de asta ori ma imbat de asemenea cu rutina vietii si fac si eu unele lucruri mai mult decat automat. Este bine de stiut ca in general ma caracterizeaza vorbitul si mai apoi ganditul deci ar putea fi vorba si in cazul de fata de o intarziere in gandire. Oricum mi-era dor de o alta calatorie initiatica de-a lui Coelho, doar in carti daca din betia vietii cotidiene cu greu ma dezmeticesc si eu.

Acum munca, robotel over and out, my blog.

luni, 24 octombrie 2011

Snatch


Vocea lui Statham si faptul ca el este povestitorul, vocea lui pune frumos problema
Brad Pitt and his gipsyness. Bine si tatuajele.
Melodia pe care cade ditamai namila dintr-un pumn luat in freza
Benicio del Torro si felul in care vorbeste
Weird seeing a big nigga talking with a brit accent
Cainele care inghite o mingiuta si piuie tot filmul
O gramajoara de irlandezi tigani si o musca bazaind pe fundal
Rasul strengaresc al lui Brad Pitt cand doboara cea de-a doua namila
Ogari alergand un iepure vs batausii unui big bastan alergand un negru obez - scena de milioane, analogie. And the rabbit doesn't get proper fucked.

Si un amestec de mistocareala, drama, replici inteligente si interactiuni nebanuite.
Ma mir cum de nu l-am vazut pana acum.

Adaptarea titlului in romana descrie perfect atmosfera: Unde dai si unde crapa.





duminică, 9 octombrie 2011

Not losing my grip

Este nimicitor sa stii ca poate nu ajungi vreodata sa contezi atat cat ai nevoie. Stiu ca este greu de recunoscut chiar si in gand, insa uneori micile temeri iti soptesc ca indiferent de cum sta treaba nu vei fi "atat de vital". Poate din aceasta cauza ma impac atat de greu cu moartea si consider ca orice sentiment proclamat ca fiind autentic ar trebui sa fie de lunga durata, pe viata.

Nu mi-este frica de singuratate, insa ma inspaimanta ca nu ajung sa contez. Ma intereseaza prea putin daca viata mea o va lua pe fagasul clasic, insa ma terozizeaza gandul ca nu voi ramane pentru eternitate. Nu stiu de ce ma exprim in scris pentru ca de obicei nu impartasesc atat de mult, nici macar cu mine...este posibil sa o fac pentru a diminua intensitatea gandurilor pe care le las uneori sa zburde...si sa ma afecteze.

Am momente cand ma simt cel mai trist om din lume si culmea ca se intampla fix atunci cand sunt printre oameni. Priviri goale, obisnuitele conversatii de complezenta, no heart2heart....si alunec pe panta melancoliilor mele.


Suntem sclavii propriilor limite, temeri si mai ales ai drumurilor batatorite over and over again. Eu nu stiu cum sa purced la trezire si nu prea pare ca imi doresc.


Si nici macar nu tanjesc dupa atentia cuiva ca orice normal care stie de ce si dupa cine..
Nu, eu o fac la luna, eu si lupii.

I heard that it's ok not to be ok.




ps: acum 4 ani ziceam ca nu am curajul sa vorbesc despre lucruri personale, acum tastez si daca nu dau publish in draft sigur e:) Mare progres ce-am mai facut.

vineri, 23 septembrie 2011

Am castigat la piticu pe blog


Update: am fost si m-am bucurat de premiul castigat, am impartit in cateva zari si am cheltuit niste bani neprevazuti. Tot sa mai vina bucurii asa zic. Contrar asteptarilor mele, in ziua de azi cu aproximativ 1000 ron nu iei atat de multe lucruri. Deh epoca consumerismului si realitatea efemeritatii sunt de vina.


Nu prea mi se intampla dar in ultima vreme tot mi se demonstreaza ca mi se intampla si mie.

Am castigat un concurs, stiam eu ca nu degeaba consider mersul la cumparaturi relaxant...aveam sa fiu rasplatita candva.

Aici gasiti detaliile.

miercuri, 24 august 2011

Transalpina


Pentru ca tot este o destinatie la moda si pentru ca nu as fi ratat o intalnire cu Soarele indiferent de altitudine, weekendul trecut am purces la drum. M-am oprit pentru o tura la munca astfel incat am ajuns in varf de munte destul de tarziu, ora 22, bezna, curbe si rapa. Noroc cu Parazitii si cu Bitza anul de glorie 2004 ca au mai animat traseul. Ah da si GPS-ul care a fost dragut sa ne indice serpentinele. Altfel am fi tinut-o drept. Not good.


Cazare am gasit in statiunea Vidra la niste cabanute pe care nu le voi recomanda neaparat. Insa intalnirea cu natura a fost ca de fiecare data una incantatoare.

















Am cules floricele (asasina de flori eu sunt), am cules zmeura, am cumparat mure (o sacosa), am
alergat fluturasi si evident mi-am facut prieteni patrupezi.


























Am mers intr-o vizita la Barajul Vidra unde ne-am tras in poze desi paznicul a pretins ca nu avem voie sa facem poze si ca ne lasa el asa...il inteleg, era foarte cald afara si probabil ii era sete.


Dupa ce am rezolvat cu un gratar si o mica sedinta de relaxat burtile la soare, a doua zi am luat-o din loc, pe Transalpina, sa putem admira privelistea si pe lumina, sa ne bucuram de senzatia de a merge pe un drum rutier la peste 2000 m altitudine. Nu e de ici de colo. Se spune ca portiunea dintre Ranca si Obarsia Lotrului este cea mai frumoasa iar Transalpina trebuie parcursa dinspre Sud inspre Nord ( de la Novaci in sus), mai multe detalii aici. Ramane sa decida fiecare, eu trebuie sa mai merg de cateva ori pentru a confirma.

Pe langa niste mici portiuni cu probleme Transalpina este recent asfaltata si se vede. Desi majoritatea masinilor opresc putin cam in drum pentru a face poze se circula incet si cu grija. Aproape ca imi vine sa zic: "civilizatie: iete ca am auzit si noi de ea".






















Am trecut si prin Targu Jiu unde am putut admira opera lui Brancusi (Coloana Infinita, Masa Tacerii si Poarta Sarutului) si am poposit la o terasa unde fiecare matza era cu scaunului ei iar mancarea avea un pret decent. Cu ocazia asta am aflat ca denumirea de Coloana Infinitului este gresita, cea initiala fiind Coloana Recunostintei fara sfarsit.


La sfarsit de relatare v-arat o javruta cu care mi-ar fi placut sa ma intorc acasa. A ramas in parcul cu Coloana lui Brancusi, sunt sigura ca va avea grija, cand am plecat eu avea grija de bancutele din parc...rodea scandura cu scandura.

duminică, 7 august 2011

Land of dreams..my dreams

Bronz, soare, vara, mare. Valuri, clatite cu ciocolata, diverse specimene marine de incercat, pluta, carte, plimbari. Obstacole lumesti, calatorii, plaje frumoase si as putea continua dar nu e timp si nici nu e cazul. Blogul trebuie sa stie ca sunt in acele momente in care as ramane asa pe vecie.

Cuvantul inot putea fi folosit si el dar cu asterix si anume: stiu sa faca pluta, stiu sa stau pe pluta si sa inaintez doar in cerc (stanga, dreapta - complex nu gluma) si mai stiu sa inot ca scoica. Pan' la fund.

miercuri, 27 iulie 2011

Chiar nu mai aveti niciun Dumnezeu?

Ma macina ganduri care tot au fost trecatoare, suparatoare doar pe moment, si care tind sa nu imi dea pace din cauza ca se inmultesc actele negative, vorbele urate, privirile scarbite si acele stari de asteptare de a sari la gatul oricui.

Cand ne-a inrait viata atat de rau de suntem in stare sa sarim la bataie pe strada la cea mai mica flama? Si la petreceri ii vezi cum se fandosesc cu vietile lor perfecte...de parca chiar ar mai crede cineva ceva.

Nu vreau sa mai aud ca solutia este sa plec din Romania, de ce (PULA MEA) sa plec eu de undeva unde mi-a fost dat sa traiesc, unde incerc sa o fac cat mai corect si mai adecvat traiului in societate si nu junglei, de ce sa imi fie frica sa merg pe strada si sa ma dau eu din calea lor (tigani, aurolaci, analfabeti, pustani de cartier you name it)???

Sunt mandra de tineretul care activeaza online zilele astea, ca au parte si se folosesc de informatii, ca sunt oameni care au cum sa schimbe in bine mersul lucrurilor si totusi ies pe strada si trebuie sa ma feresc. SA MERG CU FRICA. Sa nu deranjez pe cineva sau sa nu activez vreo frustrare, oameni care si-ar nenoroci viata la un simplu click. Ma intreb ce l-a declansat pe teroristul din Norvegia? C-o fi inceput sa ploua afara?


Poate sunt eu intr-adevar mai inclinata sa vad partea urata a zilelor. Sa ma las afectata de nimicuri. Nu e asa. Imi place sa stiu ca baiatul care m-a anuntat ca mi-au cazut banii din buzunar a vazut ca i-am multumit si ca mi-a adus un zambet de apreciere si bucurie, sau ca fata care mi-a soptit ca am slitul desfacut a chicotit cu mine dupa ce am remediat situatia. Da, exemple banale.

Sau ca ma uitam la o familie care discuta pe strada si am zis ca nu mi-as dori sa traiesc in alta parte pentru nimic in lume, pentru ca ii cunosteam desi nu ii stiam, imi dau seama despre ce vorbeau fara sa ii aud...un sentiment atat de frumos de familiaritate. Si la 5 minute sa fiu acostata de un tigan la cateva sute de metri de casa.


Nu inteleg de unde atata rautate. Astazi printre ultimele intamplari cu iz de nebunie l-am atentionat pe un domn sa fie mai atent unde arunca mucul de tigare, il aruncase la intamplare in spatele sau, noroc ca am reflexe bune. Si-a cerut scuze si pentru ca inca nu tacusem (am vb frumos de data asta) m-a intrebat daca nu oi vrea sa cada si in genunchi, i-am explicat ca nu e cazul ca tot el sa fie arogant, a replicat ca am dreptate si a tacut. Om la 40si ceva, parinte, prieten, sot.


Nu vreau ca eu sa plec de aici, vreau scoli de reformare, vreau legi care sa ne trimita la cursuri si detention time daca singuri nu mai suntem in stare sa coexistam. Nu sunt vreo idealista sa imi doresc eradicarea ipocriziei sau a mincinosilor, sau vreo noua metoda de a ne injecta principii, vreau doar sa pot merge pe strada cu speranta ca va da o masina peste mine nu ca imi da careva una si ma lasa lata just because.


A da teapa mea ca nu ma plimb in vreun audi/bmw prin cafenelele de pe primaverii. Asa patesc fraierii care umbla pe strada.





What you don't know


Uneori mi-e atat de dor de ceva ce nu am trait vreodata...si totusi pasesc....
Alteori mi-e dor si de mine.


miercuri, 27 aprilie 2011

Prin viata...prin metrou


Ma cutremur de ce imi dau seama, de relationarea cu semenii. Ma inspaimanta sa vad cum percep unii durerea celuilalt si ce lume interioara pot avea. Limitata. Si nu cred ca datorita egoismului ci a capacitatii inexistente de a iesi din propriul univers. Egoismul se dezvata, despre ingustime nu stiu.

Nu as vrea sa trec prin viata alaturi de oameni cu care ies doar la un suc, ci cu oameni care sa fie acolo pentru ca este de DATORIA lor, fara sa le multumesc, fara false pudori. Consider ca iti poate fi aproape doar o persoana care a avut acces la tine, te cunoaste mai indeaproape de o cafea si de-o iesire la munte, si de aceea nu ar trebui sa mai existe nevoia de aceste (false) politeturi.

In aceeasi ordine de idei, exprimarea "Paste fericit" intre doua persoane apropiate mi se pare de tot cacatul, mai ales daca si-l fac cumva impreuna. Eu am ales sa folosesc Paste linistit pentru a adresa o urare necunoscutilor si tot as fi vrut sa le zic numai celor apropiati mie, insa contextul mi-a adus aminte ca nu traiesc in pustietate.

Oricum stiu ca am si oameni d'aia si d'aia in raza mea de existenta..ceea ce este aproape bine.

As vrea sa existe mai mult decat orice pe lumea asta Loialitatea. Noi, oamenii suntem legati de sentimente si de interese, dar niciunul nu acopera si forul suprem: acela al loialitatii izvorate din sentimente pure. Am citit undeva ca muzica aduna oamenii iar traditiile ii unesc. Asa e, dar pana la a urma traditiile oamenii trebuie sa inteleaga, sa stie si sa simta. Si pot simti de abia dupa ce cunosc. Si cel mai probabil cunosc dupa ce vad si dupa cum sunt educati. Iubirea pentru semeni vine ca urmare a unui exemplu.

Daca am fi manati prin viata de valori si nu de interese, care oricum se pierd si se mai si schimba de la un moft la altul, cred ca Pamantul ar fi mai fericit de experienta de a ne gazdui. Sau eu as fi mai impacata. Una din doua.


A murit tatal unei cunostiinte si mi se rupe sufletul pentru ea. Si nici macar nu mi-e prietena.

duminică, 24 aprilie 2011

A good day for science


Sau prima zi de Paste in culori si imagini

Prima data am ciocnit si mancat un ou, ca asa se face la noi la romani (am auzit ca cei din strainataturi duc lipsa acestei traditii).
Am ajuns si pe la Manastirea Pasarea dintr-o intamplare, una buna se pare. O maicuta a rostit ceva ce mi-a adus aminte de faptul ca mie chiar imi pare rau ca atunci cand ma intalnesc cu vecinii/strainii nu mai folosesc "Hristos a inviat" pe post de binete deoarece mi-este rusine. Ma gandesc ca nu e potrivit, si pentru ca imi pare rau ca acest obicei a disparut m-am gandit ca de azi sa fac ca atunci cand eram mica, deci no more thinking for me. Probabil voi adresa si un sfios Buna ziua pe langa Hristos a inviat.

Printre clipele de admirat linistea si cele de fanataziat what if am reusit sa strecor si cateva poze, facute initial cu gandul de a le trimite cadou unei sclipiri de nebunie din drumul meu.

Imi voi planta magnolii, clar. Cand va veni vremea.

Si probabil ma voi ocupa si de o gradina. Dar am zis sa incep cu una mai mica pana voi invata sa o iubesc, cum ar fi cea de mai jos:

Yep, that small.




Maine urmeaza plimbarea cu bacul.

vineri, 22 aprilie 2011

Monolog

Astazi a iesit soarele. Chiar cand credeam ca ziua este deraiata intr-un mod nevaforabil a iesit soarele si mi-a oferit o dupa amiaza frumoasa. Demna de un post pe blog.

Am vazut primul fluturas din acest an, am apucat sa imi incant privirea cu cateva veverite nastrusnice, caii au revenit la plimbarile cotidiene, cu calareti cu tot, si ce a fost cel mai frumos moment a fost clipa in care o boxerita tigrata m-a "recunoscut", am vazut-o si fara sa schitez vreun gest, s-a uitat si ea si a venit intr-un suflet la mine...nu stiu cand vreodata o sa invat ca efemeritatea e parte din joc. Oricum azi am descoperit secretul domolirii gandurilor neastamaparate din propria lume si anume sa fiu partasa la alta lume: cea de pe strada, cea dintr-o carte. Piticii mei se domolesc si isi dau seama ca trebuie sa isi caute alt domiciliu.

Declar oficial deschis sezonul porumbului fiert, al plimbarilor lungi, al cuvintelor nespuse si al actelor necugetate comise.

ps: azi am avut in sfarsit ragazul sa termin o carte sub atenta indrumare a soarelui:)

vineri, 15 aprilie 2011

Ti se pare ca ma integrez in societatea ta?

Incep sa obosesc si sa ma plictisesc de oamenii pe care ii cunosc. Uneori imi dau seama ca poate gresesc si e din cauza mea si imi aduc aminte ca nu judec doar dupa ce iese la suprafata, mereu caut sa cred si sper sa vad ca e mai mult de atat. Cand consider ca e cazul, incep sa acord importanta si astept sa vad ...cum rasare viata, apar sentimentele si e ceva mai mult decat o carcasa care se pricepe la socializat. Caut omul din cel care pare interesant. Suna ca dracu dar asta fac, in inocenta si dobitocenia mea I try to reach out.
Uneori discutiile si momentele frumoase avute ma fac sa consider pierdere de timp orice alte interactiuni care sunt (aceleasi banalitati) deja ritualuri. Si atunci refuz voalat sa mai comunic, in orice fel. Noroc ca exista prostiile de retele de socializare unde trebuie sa fii cool...or else trebuie sa dai explicatii pentru fiecare cuvant emis.

Alteori oamenii sunt asa cum sunt si in complexitatea lor nu sunt de ajuns pentru mine. Nu stiu cum e mai bine dar stiu sigur ca ma agit prea mult. Ma amagesc ca nu o sa o mai fac dar stim ca unele lucruri nu se schimba...eu nu sunt atat de flexibila incat sa evoluez ci doar as cadea in alta extrema. Ma amagasec ca folosesc sita aia persoanla, minunatul meu sistem de filtrare cu care ma mandresc. Fals, deoarece tind sa il ignor sau sa ma insel.

Si toata pleiada de mai sus vine pentru ca mi-am dat seama ca fututul la icre nu e sportul meu preferat. Ma pot adapta in functie de persoanele cu care sunt, pot tine la mistouri, autoironia este punctul meu forte...dar cand se exagereaza cu anumite comportamente sau ele devin chiar stari de fapt, obosesc.
Bine ca am invatat sa ma retrag,
Noapte buna

ps: in popasul de la roma am mai intalnit cativa oameni deschisi si am mai luat o gura de aer proaspat:)

joi, 31 martie 2011

funnieh

Astazi de dimineata ma uitam pe geam si cum ma delectam cu soarele de afara am vazut doua mate alergandu-se si un catel ce incerca sa participe si el la joaca lor, iar porumbeii - vecinii mei - zburau, se alergau zburand ca in fiecare zi, fara de griji.

Si cum ma gandeam eu sa scriu idilic pe blog ca "I know now that I see what's needs to be seen" am omis sa vad ce fac in camera in care ma aflam, si anume locul unde-i buda si bineinteles ca mi-a cazut ceva in locul fermecat, acel ceva fiind recuperat intr-un mod si mai idilic, cu mana...pana la fund.

Frumos este sa invat sa ma opresc si ma concentrez doar asupra a ceea ce conteaza. Oricum am zambit, in ambele situatii.




miercuri, 23 martie 2011

Funny

Din seria "ar trebui sa cobor mai des pe la magazin" astazi prezint o conversatie care a facut deliciul serii pentru mine. Sper doar ca cel cu care m-am intretinut (Catalin Crisan) sa nu isi gugaleasca vreodat' numele.

Am intrat in magazin unde era unul dintre "vecinii" mei, alaturi de cainele sau, pe care am inceput sa il mangai (evidenttt!). Aud: "ia uite cui ii plac cainii...ce zodie esti?
(opa)Ma ridic si ii raspund: Capricorn.
El: Pe cat? Eu: Pe 6 ianuarie.
El: Aa asa era si fosta mea nevasta. Nu-i bine.
Eu: Cum sa nu fie bine? Capricornii sunt cei mai cei dintre oameni (modestia ma da afar'din casa)
El: Pai da-mi cateva motive pentru care zici asta.
Eu: In general sunt cei mai corecti oameni (un Nuu pe fundal), sunt muncitori dar evident ca acestea sunt calitati care nu au neaparata legatura cu zodia...sa nu exageram.
El: Dar cu ce?
Eu: Cu educatia, intelectul...

Conversatia a mai durat, concluzia a fost: "esti a dracu!, ai personalitate, ai studii, probabil ai 24 de ani". Am luat-o ca pe un compliment binemeritat.




vineri, 18 martie 2011

fix un an


Fostul material de imbratisat si uneori de torturat :)

Seminar "Dezvoltare unei cariere de succes"

In zilele de 25/26.03, in Bucuresti va avea loc un seminar menit sa acopere cateva dintre nenumaratele dileme profesionale. Incotro s-o iau? Ce imi place? Ce stiu sa fac? Acestea ar fi si intrebarile mele personale, de aceea mi-ar placea sa primesc una dintre invitatiile oferite de catre Stefan Murgeanu aici.

Seminarul va fi sustinut de catre Dr John Schwaiger, pretul seminarului este de 90 ron (50 ron pentru studenti) si notitele de curs si indicatorul de personalitate Myer -Briggs vor fi incluse in pret. Mai multe detalii aici.

Sper ca acest curs (sa imi spuna ce sa fac cu viata mea si cum sa fac bani, eventual cum sa fac bani fara sa depun eforturi) sa se adreseze si sa acopere particularitatile romanilor, si ca sfaturile si directiile indicate sa se adapteze caracteristicilor mediului profesional din Romania. Mai exact sa se raporteze la noi si la dificultatile intampinate in Romania, ca degeaba imi spune cum procedeaza neamtul si care-i cheia succesului la ei daca eu nu am resursele lui.

joi, 17 martie 2011

Trecerea in revista

Astazi am sadit o idee...in mine. Am trimis un mail, nu l-am compus in prima forma (aia geniala, proaspata) dar acest mail reprezinta o schimbare din partea mea si se stie ca am alergie la schimbari, in prima instanta.

In general vorbesc si imi prezint sugestiile doar dupa ce imi este castigata increderea, cand concluzionez eu ca merita sa ma implic. Cand vad ca exista oameni care "merg pe burta" ca stil de munca si folosesc resursele pe care le au cu alti oameni pe care ii aleg din diverse motive nepotrivite, mai putin potential si competente, ma supar si eventuala portita pe care voiam sa o deschid va fi ferecata cu atitudinea "de ce sa stric orzul pe gaste".[ Daca nu este evident condamn favoritismele si pentru ca este un post serios in care nu ma rasfat, declar ca ma refer si atunci cand eu sunt cea favorizata, de cele mai multe ori am refuzat si am si condamnat. Pentru ca in asta cred si pentru asta pledez].
Atunci cand intinzi mana si in mod repetat esti lovit cu rigla comportamentul normal este unul refractar....al meu este ca al magarului care se supara pe sat. In continuare cred ca cine (ma) merita e acolo sau va fi unde trebuie.
Atunci cand orzul e imprastiat prin ograda nu voi fi persoana care repara dar voi fi intotdeauna cea care pedepseste. Cred cu tarie ca orice fapta nelalocul ei trebuie pedepsita si ASUMATA. In ceea ce priveste taxatul meu incerc sa slefuiesc modul de expunere si sa ajung sa tranform un repros intr-o critica constructiva. Cel putin acolo unde exista pachete de frustrari. Pe cat posibil, dar din a fi vehementa si acida nu cred ca vreau sa ma opresc.

De astazi voi incerca sa manifest orice idee, fara infranari, o voi face pentru mine si eventual pentru audienta. De astazi am inceput si sa imi spun nemultumirile, nu le mai tin doar pentru mine. Din cand in cand trebuie sa ma mai protejez si pe mine.

ps: mi-e dor de lungi discutii multumitoare, orele trecand in nestire, gesturi dragute, secrete impartasite, prostioare si mari idei....aroma unor intalniri trecute

duminică, 13 martie 2011

Burnin' my dreams


Mi-e din ce in ce mai greu sa aduc conversatiile din capul meu aici pe blog, nu le vreau aici pentru ca ar fi revelatii ci doar pentru a sta ca dovada ca zbuciumul de azi e o vaga amintire in cateva zile.

Fac ce fac si nu pot sa scriu pentru altcineva, cum ar fi pentru un anume public (mi se propusese candva sa incep sa scriu comercial like), sau poate as putea dar nu aici pe blogul meu. Citesc carti, dar si pe foaie mi-e greu sa transpun ceva daramite aici unde tastez in loc sa astern litere, vad foarte multe filme, as putea scrie recenzii doar ca ar fi o problema ca sunt prea atasata de subiectivismul meu si sunt sigura ca nu e cine stie ce avere, intamplari care sa iste rasete as avea (cu duiumul) doar in fiecare zi "mi se mai intampla cate ceva"....probleme de sanatate, relationale, colegiale, familiale as avea si dintr-astea, reale sau inchipuite (doar sunt fomeie, daca nu am probleme le fac).

De ceva vreme ma joc...si joaca asta a mea devine uneori obositoare, competitiile inexistente sunt si ele enervante. De fapt de cand ma stiu asta fac: ma joc, desi sunt o persoana cu capul pe umeri pentru mine totu-i o joaca si astept ca din moment in moment sa ma cheme cineva sa imi atraga atentia ca e timpul... Cumva constiinta mea incearca sa apara, doar ca ii cant eu frumos sa doarma linistita. nani nani


Si-asa ca cine are norocul sa nimereasca pe aici da de un blog egoist, unde apar posturi scrise pentru mine, cu speranta ca or mai fi si altii care sa inteleaga vreodat' si daca nu...o sa devin eu inteleapta candva...

duminică, 13 februarie 2011

Orgoliu?


Pe blogul meu sunt singura. Nu am iubit, nu am mama, nu am tata. Nu vad rostul explicatiilor sau afisarii unei relatii in spatiul unde curg cuvinte izvorate din micile mele framantari. Cred ca orice transcede din virtual in real isi pierde stralucirea. Nu vreau sa discut la o cafea sau la un suc bucatelele mele de sentimente care au fost ciopartite si apoi tastate aici. Nu vreau sa le stirbesc din valoare. La fel cum nu as vrea ca pe Blogul meu sa apara nume, relatii si conexiuni cu realitatea zilelor mele.
Nu scriu subiecte de actualitate sau de interes care sa fie dezbatute. Nu scriu despre relatii doar ca sa am ce citi. Nu imi vreau prietenii pe blog, sa ma sustina sau cel mai grav sa creada ca au inteles. E multa lume pe care nu o vreau pe aici, pasind cu bocancii plini de noroi pe paginile curate ale simtuirilor mele.
Uneori imi place ca trezesc anumite sentimente, de apartenenta, rezonanta prin alinierea cuvintelor in mod public. Dar de cele mai multe ori imi place sa salasuiesc in lumea mea si sa cred ca detin dreptatea absoluta...de aceea imi plac posturile fara comentarii.

duminică, 30 ianuarie 2011

Printre oameni si la adapost de cuvinte


Nu mai am prietenii mei, nu mai am locul meu, nu mai am cainele meu.
Concentrandu-ma pe ce am...au mai ramas doar cateva franturi carora ma gandesc sa le dau delete...

Ma am pe mine si cand va veni vremea sper sa conteze.


sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Drifting trough the wind...


Te-ai oprit vreodata (ma refer la sensul metaforic al verbului opri) sa vezi stralucirea din ochii cuiva? Poate din cauza venirii unei lacrimi sau pur si simplu oglindirea unor artificii... este oare ceva mai minunat de atat?
Stiu ca este. Astept sa am parte...

vineri, 14 ianuarie 2011

Cacatul este al naturii lege

Sunt oameni care exista si frizeaza penibilul. Nu stiu ce cacat de expresie este asta dar simteam nevoia s-o exprim. Ce-i mai rau este ca sunt oameni pe care ii cunosc, si carora (cred eu si ma mir de ce o fac) le datorez un minim respect si cu care nu trebuie sa fiu acida si nesimtita, macar pentru vremurile in care drumul m-a tinut alaturi de ei.

Pe multi ii desconsider pe motive de folosire a limbii romane, cand se trece la fatarnicie, lingusire si victimizare deja m-au pierdut pe drum. Dilema mea (una dintre ele) este cum sa reactionez, nu stiu daca sa le trantesc toate gandurile mele in fata, nu ar avea vreo relevanta pentru ca de obicei comportamentul lor este confirmat de prietenii lor si clar as ramane doar o parere contra (din invidie desigur), sau sa tac si sa raspund frumos si civilizat desi nu ma mai simt eu atat de bine cu cele nespuse. Sunt multi, umbla in grupuri si zburda liberi. Am stabilit acum multa vreme ca nu m-a cacat nimeni pe mine pe post de iluminator si totusi.

Unele dintre grupurile in care ma invart par ca nu ar fi evoluat din liceu. Oameni care nu contenesc sa se laude, sa isi afiseze ostentativ bunurile, realizarile din punctele lor de vedere si eventual oameni care nu contenesc sa caute nefericirea din viata celuilalt. Nevoia aia disperata de a-ti confirma ca nu esti singurul nefericit si cum e cel mai simplu si usor de recunoscut daca nu atunci cand il acuzi pe celalalt de asta? Subtil sau nu.

Aveam o fosta colega de munca care ma intreba in mod repetat daca sunt suparata, o facea si sa se bage in seama cu mine dar si din motivele enuntate mai sus. Si am observat ca nu e singura, cunosc oameni care dupa ce te intreaba ce ai primit sau cum ai petrecut undeva simt nevoia sa concluzioneze " da nu prea ti-a placut nu?". Corect sunt si eu de vina, fiind o persoana cu bun simt si mai ales o fire introvertita/selectiva, dar faptul ca se repeta si in alte situatii si cu alte persoane ma face sa cred ca nu gresesc atat de mult.

Ma revolta uneori cum fac eu sa fiu cea care se gandeste si la binele sau bunastarea celui de langa si cum imi fac griji sa nu fac sa se simta prost cel de langa mine. Si ca o desteapta ce sunt, evident ca nu ma refer la persoanele dragi. Ma revolta cum de eu iau in calcul aceste aspecte si astia umbla liberi si se mai aduna si in grupuri. Traiesc, respira si au invatat si sa-si puna poze pe facebook.

Am un fost coleg, baiat harnic, descurcaret in viata asa, care e putin analfabet si ignora cat este de ridicol. In mod sistematic ma saluta si ma intreaba "cum mai stau cu dragostea". In afara de faptul ca intrebarea-i mai mult decat lame, niciodata nu a inteles ironiile mele (finute ca pentru o fata finuta) si niciodata nu si-a facut curaj sa ma invite pe undeva. Ma scarbeste uneori prostia lui dar nu vreau vreodata sa risc sa ii explic. Pentru ca nu ar intelege si s-ar simti jignit.

Nu am nicio legatura cu acesti oameni, insa sunt momente cand ma intersectez cu ei si nu stiu de unde tot ii caca pamantul asta si cum sa procedez. De cele mai multe ori aleg sa-i evit, dar nu reusesc intotdeauna.

Probabil sunt singura din tot online-ul asta care incearca sa isi tina separate cele doua vieti virtuale: blogul si facebookul, si viata reala. Separate fiecare intre ele. Nu as vrea ca vreodata cei din categoria la care ma refeream mai sus sa ajunga sa-mi citeasca blogul, m-as simti manjita. Nu ca s-ar simti vizati, sunt sigura ca nu ar avea vreodata vreo banuiala. Nu vreau sa o dau in mihai bendeac style dar exista oameni atat de limitati in si de nemernicia lor incat nici cu spalarea de creier nu am reusi sa rezolvam ceva. Asa suntem toti, fiecare cu hibele lui, ne incrustam atat de tare in ele, incat nici daca ne-am lovi de usa nu am recunoaste-o.

Un post pentru sfarsitul de an si pentru implinirea unui sfert de secol. Sper ca usa mea sa aiba link si comentarii pe vreun blog, asa as avea sanse sa o recunosc.


With each day of freedom i go deeper in my own cage...